Cesiunea părților sociale, tipuri și durată
Cesiunea părților sociale este de două tipuri, cesiune indirectă și cesiune directă, în cazul în care se includ unul sau mai mulți asociați. Cea indirectă este cea mai întâlnită dar și cea mai costisitoare formă de cesiune, deoarece este cea mai rapidă, parcurgându-se în două etape – adică se vor depune două dosare consecutive la Registrul Comerțului, cu durată de aproximativ 10 zile lucrătoare, pe când cea directă este de lungă durată, fiind nevoie de aproximativ 35 de zile pentru a se putea finaliza.
De asemenea, cesiunea poate fi și internă, atunci când părțile sociale se cedează între asociați, caz în care, durata acesteia scade, fiind între 3 și 5 zile lucrătoare.
Cesiune părți sociale – acte necesare
- Copia Certificatului Unic de Înregistrare
- Copia actului constitutiv – cea mai recentă formă
- Copia carților de identitate a asociaților și a viitorilor asociați (unde este cazul)
Cesiune părți sociale – procedură și pași de urmat
Se va încheia un contract de prestări servicii între IMR Experts și dumneavoastră, ulterior îl vom trimite pe email, împreună cu factura de avans. După dovada achitării avansului sau, dacă se dorește din partea clientului, a tarifului integral, vom parcurge următorii pași:
- Ne transmiteți documentele enumerate mai sus;
- Redactăm toate documentele necesare;
- Vă transmitem documentele pentru a fi semnate;
- Ne trimiteți documentele înapoi, semnate, împreună cu documentele pe care vi le vom mai solicita – dacă va fi cazul;
- Depunem dosarul și ridicăm documentele originale, emise de Registrul Comerțului;
- Stabilim o întâlnire pentru a vă preda documentele originale, eliberate de Registrul Comerțului.
În funcție de particularități, vă putem solicita documente suplimentare în vederea depunerii, în mod corect și complet, dosarului la Registrul Comerțului.
Exista și posibilitatea de a lucra exclusiv online, toată comunicarea și transmiterea documentelor (mai puțin documentele originale emise de ONRC) urmând a fi făcute prin intermediul email-ului.
Puteți consulta, AICI, tarifele pentru cesiune părți sociale.
Pentru societățile cu mai mulți asociați se adaugă suma de 50 LEI pentru fiecare asociat în plus, reprezentând taxe de publicare în Monitorul Oficial per număr de caractere al Hotărârii AGA.
Pentru mai multe detalii, ne puteți contacta la numărul de telefon +40 745 91 46 19 sau accesând pagina noastră de contact (click AICI).